Am auzit că reprezentanții companiei Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) s-au întâlnit cu ministrul mediului pentru a iniția dialogul pe tema exploatării aurului din zonă. Știu că am mai scris pe această temă, însă chiar cred că în legătură cu acest subiect nu ne putem permite să punem spiritul civic la hibernat.
Sunt câteva aspecte care cred că merită menționate și câteva unghiuri din care poate fi privită problema: în primul rând tipul de relație care se stabilește între instituțiile statului (guvern/parlament) și o corporație. Bakan (2004) atrage atenția asupra faptului că de fapt noi, cetățenii și statele naționale le permitem corporațiilor să acumuleze putere și să ne dicteze viețile. În acest context, mi se pare inadmisibil ca RMGC să aibă inițiative de dezvoltare a zonei, să i le propună guvernului ca și cum ar fi reprezentantul unic al autorității locale sau al comunității. Îmi dau seama însă că RMGC face asta pentru că există un vid de putere, în lipsa unei viziuni de dezvoltare a zonei care ar fi trebuit să vină din partea consiliului județean sau al autorităților centrale care se ocupă de strategiile de dezvoltare și ecologizare a zonei, samd. Corporația doar a văzut oportunitatea și a acționat. Cum era să nu facă asta, atâta timp cât motivul existenței sale e profitul și nu neaparat un standard mai bun de viață pentru cetățenii zonei, un aer curat și un mediu nepoluat pentru comunitate. Problema la Roșia Montană, în acest context, este că avem de a face cu o zonă neguvernată, în care administrația i-a predat puterea de facto corporației. Încă nu e totul pierdut, pentru că vidul de putere lăsat de statul român a fost ocupat și de câteva ONG-uri (ceea ce e bine). Soluția ar fi menținerea coeziunii locale și activarea unor rețele din ce în ce mai mari de cetățeni, mai ales din Ardeal, care să îi prevină pe aleșii lor din Parlament că orice vot pro-RMGC va însemna pierderea încrederii electoratului.
Situația trebuie văzută și din punctul de vedere al responsabilității pe care noi o avem față de generațiile viitoare. Înțeleg că suntem într-un an de criză și mai înțeleg și că banii care ne-ar reveni din exploatare acum ar putea sa fie o gură de aer - însă doar asta ar fi, o gură de aer. Chiar am ajuns la fundul sacului ca să ieșim din menghina financiară și singura soluție e exploatarea zăcămintelor pe care le avem? Nu mai sunt idei? Asta e toata ingeniozitatea noastră ca nație? Mi-e greu să cred! Cred că e cea mai ușoară soluție pentru criza financiară a țării, e cea mai facilă și stricăciunile ei vor fi mai mari decât primim acum pentru aur. În plus, dacă tot prăduim acum ceva ce nu ne aparține de drept - pentru că extrăgând aurul acum diminuăm din averea ce aparține și generațiilor viitoare - măcar să o facem fără pagube colaterale, adică fără cianuri!
3 comentarii:
In Romania nu exista ong-uri activiste cu adevarat. Sunt doar de fatada. La noi, ideea de watchdog este total lipsita de substanta. Imi aduc aminte o faza de cand eram asistent social voluntar -- la o intalnire a ong-uri din domeniul protectiei copilului nici un reprezentant nu vroia sa se ia la tranta cu autoritatile pe motiv ca ar pierde acreditarea si nu ar mai avea cum sa-si puna in aplicare proiectele. Se simteau la mana autoritatilor. Dar realitatea era tocmai pe dos. La fel si cu protectia mediului si ong-urile romanesti.
Cat priveste proiectul Rosia Montana, cred ca ideea de a introduce un astfel de proiect in strategia nationala este o idee foarte buna ... in conditiile in care Romania ar avea drept obiectiv strategic mineritul. Asta ar implica si faptul ca o buna parte din economia romaneasca ar fi constituita din industria miniera. Numai ca Romania se afla exact in situatia opusa. Prin urmare, un astfel de proiect vine in directa contradictie cu o idee deja vehiculata, si anume ca turismul poate sa ajute la o dezvoltare durabila a economiei romanest, ca turismul este o linie strategica de dezvoltare.
Cat priveste argumentul "generatiilor viitoare", eu nu sunt de acord cu el. Exista o intreaga literatura in jurul acestui tip de argument si chiar il stiu pe Axel Gosseries de la UCL, care a publicat anul trecut o carte pe aceasta tema. Nu sunt de acord nici cu invrajbirea "corporatiei". Eu nu cred ca aceste companii uriase sunt a priori "rele", chiar daca avem destule exemple de corporatii care si-au batut joc de mediu, de comunitati, de proprii angajati etc. Dar cu siguranta ca in cazul RMGC avem de-a face cu o problema de transparenta in relatia companie-reprezentantii statului. Nu este vorba de un vid de putere, ci de o "inchiriere" a ei.
Suntem de ceva vreme integrati in U.E., asadar am putea sa le transmitem guvernantilor proiecte care au sprijin european. Asta daca vrem. Proiecte privind investitii in infrastructura, facilitati pentru investitii. Apoi, ma gandesc, la includerea in circuitul turistic a vestigiilor arheologice (galerii miniere romane si vestigii arheologice unice in lume aflate in zona), localitatea romana Alburnus Maior. Acestea vor merita banii investiti pentru ca reprezinta o comunitate veche de circa 2000 ani. Si sa nu uitam un lucru de suflet: sunt locurile stramosilor motilor din Apuseni. Nu-i putem scoate peste noapte din vatra strabuna.
Continuarea Proiectului RM inseamna instalarea in zona a unui imens lac de cianura ( un exemplu este dezastrul ecologic de la Iazul Bozanta - zona Baia Mare). Stiu de institutii non-partizane (ex. Mining Watch Canada), care s-au pronuntat impotriva proiectului, trebuie ascultate.
Trimiteți un comentariu