Al patrulea obstacol este definit de Zadek (2007, 47) ca: Certitudine plus Incertitudine egal Inerţie. Fumătorul pus în faţa unor dovezi irefutabile despre faptul că fumatul ucide, poate spune: „dar dacă mă opresc din fumat, ceva tot mă va ucide.” Fatalismul şi probabil nihilismul au şi ele locul lor în arena dezvoltării sustenabile. Sondajele de opinie publică confirmă adesea punctele de vedere conform cărora lumea se duce de râpă şi nu putem face nimic din acest punct de vedere. Provocarea e pur şi simplu prea mare, pentru că chiar dacă rezolvăm o situaţie, vor apărea cu certitudine altele, mai complexe şi la fel de periculoase. Avem de a face cu sindrmul drobului de sare, cu fatalismul mioritic de care noi cei de prin părţile acestea de lume suntem aşa de conştienţi! Obstacolul cinci constă în: Certitudine plus Dilema prizonierului egal Inerţie (idem). Desigur la mijloc nu e pur şi simplu o problemă de incertitudine ci şi dificultatea determinării apariţiei unor acţiuni colective. Cei mai mulţi dintre noi cunosc jocul Dilema prizonierului – un exerciţiu matematic în fapt care demonstrează că doi sau mai mulţi indivizi pot lua cea mai bună hotărâre dacă decid să colaboreze, însă pot lua decizii dezastruoase dacă nu ştiu cum va reacţiona şi ce va face cealaltă persoană, şi mai ales dacă joacă "la dat la gioale". Cel mai frecvent oamenii se întreabă: „ce rost are să fac ceva dacă eu nu obţin nici un beneficiu imediat din asta?”. Obstacolul şase (Zadek, 48) constă în Grijă plus Înţelegere egal Mai Mult decât Acţiune. Sondajele de opinie publică referitoare la etica afacerilor dau constant următoarele tipuri de rezultate:
1. Oamenii cred că firmele ar trebui să se comporte mai bine decât o fac;
2. Oamenii cred că este puţin probabil ca ele să se comporte mai bine în viitor decât o fac acum;
3. Oamenii se bazează în afirmaţiile lor pe faptul că nu există alternativă la modul în care sunt organizate acum lucrurile.
Trebuie să înţelegem de ce oamenii nu acţionează, în ciuda faptului că sunt realmente îngrijoraţi de anumite chestiuni (poluare, efectul de seră). Am putea aborda chestiunea dintr-o perspectivă behavioristă şi să creştem preţurile acelor itemi pe care dorim să-i conservăm şi să aşteptăm ca oamenilor să vadă adevărata lor valoare şi să le pese. Dar aşa ceva nu se întâmplă şi cel mai bun exemplu este preţul benzinei. Câţi dintre noi şi-ar cumpăra maşini hibrid? Cred ca în acest moment acest gen de comportament nu e valabil nici măcar pentru trend setteri. Cred că vom ajunge să re-evaluăm dilema lui Marx: de ce sunt diamantele mai scumpe decât apa...de apă e mai multă nevoie decât de diamante. Cererea e mai mare. Preţul ar trebui să fie mare - dacă am privi doar perspectiva mercantilistă. Ei bine, fără a ţine cont în dezvoltarea economică de principiile durabilităţii, de tripple bottom line, s-ar putea sa ajungem vremuri în care un diamant nu va valora cat un litru de apă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu