Nu indraznesc sa compar acest comentariu cu predictiile malthusiene care ne avertizau ca populatia va creste intr-un asemenea ritm incat planeta nu va putea sa asigure resursele de hrana pentru omenire. Teoria a fost infirmata, spun unii, mai ales pentru ca am descoperit agricultura intensiva si acum suntem in faza de supra-productie. Poate in Europa! In Africa si in unele parti din Asia sunt inca oameni care mor de foame. Insa ceea ce voi scrie azi, desi se inscrie in aceeasi directie, nu abordeaza problema foametei mondiale ci a dezvoltarii sustenabile sau durabile - termeni care, in opinia mea inseamna acelasi lucru si se pot folosi intershanjabil. Daca definim dezvoltarea durabila in spiritul Raportului Brundland, insa mai metaforic, am putea sa-l citam pe Mads Ovlisen, fost CEO la Novo Nordisk, o companie farmaceutica daneza, care spunea ca aceasta dezvoltare reprezinta "modul de a trata planeta ca si cum ar fi un imprumut de la copiii nostri, mai degraba decat o mostenire de la parinti". Ascultam de dimineata Radio Guerilla si se difuza o piesa care nu mi-a placut inainte de 1989, insa ale carei versuri re-analizate, mi-au trezit sentimentul ca copiii generatiei mele nu vor putea sa mai cante "Noi in anul 2000!(2100)" pentru ca n-o sa mai aiba despre ce sa vorbeasca. Trec peste toate prezicerile sumbre referitoare la saracia sau disparitia resurselor si ma opresc la motivele care, in opinia lui Simon Zadek (2007) sunt responsabile pentru faptul ca noi, actualii inhabitanti nu ne schimbam comportamentul in unul pro-planeta mama, pro-mediu, pro-umanitate.
Primul obstacol, spune Zadek (2007, 46), este faptul ca oamenii vor sa moara! Desi sunt constienti ca planeta nu mai are resurse, ei continua sa consume. Intrebarea morala ar fi: "cum poti sa-i opresti pe oameni sa faca lucruri care par a fi rele pentru ei?" Similar, stim ca fumatul poate cauza decesul, si totusi, milioane de oameni continua sa fumeze. Desi pare absurd, e posibil ca oamenii sa consume constient, indreptandu-se spre pieire.
Al doilea obstacol, tine de egoism si inertie. Continuand exemplul de mai sus, spune Zadek (2007, 47) e ca si cum un fumator ar continua sa fumeze intr-un spatiu public, stiind ca prin comportamentul lui afecteaza negativ si sanatatea fumatorilor pasivi. Nota de plata pentru ceea ce consumam noi acum va fi platita de cea de a saptea generatie. Intrebarea morala ar fi "cum putem sa-i oprim pe oameni sa faca lucruri care par rele pentru alti semeni dar fata de care lor le pasa prea putin sau deloc?"
Al treilea obstacol se traduce in relatia: Optimism + Factorul 4 = Inactivitate (Lipsa de actiune) (Zadek, 2007, 47) In exemplul cu fumatul, desi oamenii stiu ca fumatul e daunator, ei cred ca va aparea in timp o inovatie medicala care o sa indrepte sau indeparteze efectele nedorite. In termenii dezvoltarii durabile, oamenii pot sa creada ca va aparea o tehnologie care va indrepta relele, va conduce la aparitia combustibililor sintetici si introducerea lor pe scara larga, la masini hibride care vor zbura cu 200 la ora etc. Factorul 4 se refera la faptul ca introducand chiar tehnologia existenta insa pentru bunurile produse pe scara larga, am putea obtine o crestere de patru o a eficientei energiei, de exemplu. Aceasta este o teorie a lui Amory Lovins. Faptul ca credem in miracolul tehnologic viitor (m-am recunoscut in categoria de oameni care gandesc asa!) ne domoleste sentimentul urgentei in cautarea de solutii si in promovarea unui comportament responsabil.
Mai sunt inca trei tipuri de obstacole pe care o sa le mentionez intr-un post viitor. Mi-e clar ca avem nevoie de mai multa educatie, de mai multa popularizare si responsabilizare. O sa incep prin a sorta mai bine gunoiul si a folosi si transportul in comun! :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu