Cine si ce impiedica dezvoltarea durabila... se intoarce

Al patrulea obstacol este definit de Zadek (2007, 47) ca: Certitudine plus Incertitudine egal Inerţie. Fumătorul pus în faţa unor dovezi irefutabile despre faptul că fumatul ucide, poate spune: „dar dacă mă opresc din fumat, ceva tot mă va ucide.” Fatalismul şi probabil nihilismul au şi ele locul lor în arena dezvoltării sustenabile. Sondajele de opinie publică confirmă adesea punctele de vedere conform cărora lumea se duce de râpă şi nu putem face nimic din acest punct de vedere. Provocarea e pur şi simplu prea mare, pentru că chiar dacă rezolvăm o situaţie, vor apărea cu certitudine altele, mai complexe şi la fel de periculoase. Avem de a face cu sindrmul drobului de sare, cu fatalismul mioritic de care noi cei de prin părţile acestea de lume suntem aşa de conştienţi! Obstacolul cinci constă în: Certitudine plus Dilema prizonierului egal Inerţie (idem). Desigur la mijloc nu e pur şi simplu o problemă de incertitudine ci şi dificultatea determinării apariţiei unor acţiuni colective. Cei mai mulţi dintre noi cunosc jocul Dilema prizonierului – un exerciţiu matematic în fapt care demonstrează că doi sau mai mulţi indivizi pot lua cea mai bună hotărâre dacă decid să colaboreze, însă pot lua decizii dezastruoase dacă nu ştiu cum va reacţiona şi ce va face cealaltă persoană, şi mai ales dacă joacă "la dat la gioale". Cel mai frecvent oamenii se întreabă: „ce rost are să fac ceva dacă eu nu obţin nici un beneficiu imediat din asta?”. Obstacolul şase (Zadek, 48) constă în Grijă plus Înţelegere egal Mai Mult decât Acţiune. Sondajele de opinie publică referitoare la etica afacerilor dau constant următoarele tipuri de rezultate:
1. Oamenii cred că firmele ar trebui să se comporte mai bine decât o fac;
2. Oamenii cred că este puţin probabil ca ele să se comporte mai bine în viitor decât o fac acum;
3. Oamenii se bazează în afirmaţiile lor pe faptul că nu există alternativă la modul în care sunt organizate acum lucrurile.

Trebuie să înţelegem de ce oamenii nu acţionează, în ciuda faptului că sunt realmente îngrijoraţi de anumite chestiuni (poluare, efectul de seră). Am putea aborda chestiunea dintr-o perspectivă behavioristă şi să creştem preţurile acelor itemi pe care dorim să-i conservăm şi să aşteptăm ca oamenilor să vadă adevărata lor valoare şi să le pese. Dar aşa ceva nu se întâmplă şi cel mai bun exemplu este preţul benzinei. Câţi dintre noi şi-ar cumpăra maşini hibrid? Cred ca în acest moment acest gen de comportament nu e valabil nici măcar pentru trend setteri. Cred că vom ajunge să re-evaluăm dilema lui Marx: de ce sunt diamantele mai scumpe decât apa...de apă e mai multă nevoie decât de diamante. Cererea e mai mare. Preţul ar trebui să fie mare - dacă am privi doar perspectiva mercantilistă. Ei bine, fără a ţine cont în dezvoltarea economică de principiile durabilităţii, de tripple bottom line, s-ar putea sa ajungem vremuri în care un diamant nu va valora cat un litru de apă.

Cine si ce impiedica dezvoltarea durabila - partea 1

Nu indraznesc sa compar acest comentariu cu predictiile malthusiene care ne avertizau ca populatia va creste intr-un asemenea ritm incat planeta nu va putea sa asigure resursele de hrana pentru omenire. Teoria a fost infirmata, spun unii, mai ales pentru ca am descoperit agricultura intensiva si acum suntem in faza de supra-productie. Poate in Europa! In Africa si in unele parti din Asia sunt inca oameni care mor de foame. Insa ceea ce voi scrie azi, desi se inscrie in aceeasi directie, nu abordeaza problema foametei mondiale ci a dezvoltarii sustenabile sau durabile - termeni care, in opinia mea inseamna acelasi lucru si se pot folosi intershanjabil. Daca definim dezvoltarea durabila in spiritul Raportului Brundland, insa mai metaforic, am putea sa-l citam pe Mads Ovlisen, fost CEO la Novo Nordisk, o companie farmaceutica daneza, care spunea ca aceasta dezvoltare reprezinta "modul de a trata planeta ca si cum ar fi un imprumut de la copiii nostri, mai degraba decat o mostenire de la parinti". Ascultam de dimineata Radio Guerilla si se difuza o piesa care nu mi-a placut inainte de 1989, insa ale carei versuri re-analizate, mi-au trezit sentimentul ca copiii generatiei mele nu vor putea sa mai cante "Noi in anul 2000!(2100)" pentru ca n-o sa mai aiba despre ce sa vorbeasca. Trec peste toate prezicerile sumbre referitoare la saracia sau disparitia resurselor si ma opresc la motivele care, in opinia lui Simon Zadek (2007) sunt responsabile pentru faptul ca noi, actualii inhabitanti nu ne schimbam comportamentul in unul pro-planeta mama, pro-mediu, pro-umanitate.
Primul obstacol, spune Zadek (2007, 46), este faptul ca oamenii vor sa moara! Desi sunt constienti ca planeta nu mai are resurse, ei continua sa consume. Intrebarea morala ar fi: "cum poti sa-i opresti pe oameni sa faca lucruri care par a fi rele pentru ei?" Similar, stim ca fumatul poate cauza decesul, si totusi, milioane de oameni continua sa fumeze. Desi pare absurd, e posibil ca oamenii sa consume constient, indreptandu-se spre pieire.
Al doilea obstacol, tine de egoism si inertie. Continuand exemplul de mai sus, spune Zadek (2007, 47) e ca si cum un fumator ar continua sa fumeze intr-un spatiu public, stiind ca prin comportamentul lui afecteaza negativ si sanatatea fumatorilor pasivi. Nota de plata pentru ceea ce consumam noi acum va fi platita de cea de a saptea generatie. Intrebarea morala ar fi "cum putem sa-i oprim pe oameni sa faca lucruri care par rele pentru alti semeni dar fata de care lor le pasa prea putin sau deloc?"
Al treilea obstacol se traduce in relatia: Optimism + Factorul 4 = Inactivitate (Lipsa de actiune) (Zadek, 2007, 47) In exemplul cu fumatul, desi oamenii stiu ca fumatul e daunator, ei cred ca va aparea in timp o inovatie medicala care o sa indrepte sau indeparteze efectele nedorite. In termenii dezvoltarii durabile, oamenii pot sa creada ca va aparea o tehnologie care va indrepta relele, va conduce la aparitia combustibililor sintetici si introducerea lor pe scara larga, la masini hibride care vor zbura cu 200 la ora etc. Factorul 4 se refera la faptul ca introducand chiar tehnologia existenta insa pentru bunurile produse pe scara larga, am putea obtine o crestere de patru o a eficientei energiei, de exemplu. Aceasta este o teorie a lui Amory Lovins. Faptul ca credem in miracolul tehnologic viitor (m-am recunoscut in categoria de oameni care gandesc asa!) ne domoleste sentimentul urgentei in cautarea de solutii si in promovarea unui comportament responsabil.
Mai sunt inca trei tipuri de obstacole pe care o sa le mentionez intr-un post viitor. Mi-e clar ca avem nevoie de mai multa educatie, de mai multa popularizare si responsabilizare. O sa incep prin a sorta mai bine gunoiul si a folosi si transportul in comun! :)