De cate ori ma intalnesc cu colegul Cristi Ducu ne apuca amiezele povestind - el despre importanta pe care o are un Ethics and Compliance Officer in organizatii, eu cum ca nu e nevoie de asa ceva pentru ca 7 ani de-acasa si un dram de caracter si integritate sunt suficiente pentru a-l ajuta pe un manager sa ia deciziile corecte de afaceri. Adicatelea, acele decizii care respecta principiile sustenabilitatii si ale CSR in administrarea afacerilor astfel incat sa nu prejudiciezi prin actiunile tale ci mai mult, sa contribui la bunastarea societatii. Caracterul si mai ales integritatea sunt rara avis, si, dupa cum spune Solomon (1993) sa te comporti asa nu te invata nici o scoala de afaceri. Am avut sansa de curand sa intalnesc acest gen de oameni, oameni care iau decizii grele de biznis, decizii dificile de administrare a unor proiecte sau programe si care, fideli unor valori, tin sa faca lucrurile bine pana la capat, pentru ca cred in constanta, in calea de mijloc, in compromis si negociere si, mai ales, in atingerea rezultatului. E formidabil! Dar gasesti prea rar asemenea specimene, ele nu pot produce schimbarea. Ele sunt doar picatura de apa curata care cazand in mocirla zilnica se imbiba de noroi sau se sting in pulbere. Intalnesc in schimb mult mai des profilul contrar de manager. Omul a carui viata e condusa de principiul penuriei. Si acest principiu, cred eu, e "foarte" caracteristic poporului roman - ii vine manusa. E vorba de frica foametei, de eterna senzatie de insatietate. Cu cat mananci mai mult cu atat ti se pare ca vei fi mai flamand data viitoare. Nu stiu unde citeam despre asta... cred ca tot pe un blog... sau poate in Dilema Veche. Romanul iese la verde ca sa haleasca. Mici, bere, fripturi...cat mai mult si mai variat. Sunt putine exceptiile - aceia care ies sa faca miscare. Toti mananca de ai impresia ca vine sfarsitul lumii si trebuie sa-i prinda satui. Acest tip de frica, sau cred ca pot sa-l numesc deja complex, se intampla si in lumea afacerilor. Sa va dau exemplul unei troglodite, intalnita de curand pe ogoarele patriei. Ai putea spune ca e o femeie de afaceri de succes, asta daca n-o cunosti si, nu iti dai seama ca nu numai motivul profitului o mana in lupta ci si distrugerea. Adica nu vrea doar bani, vrea si cenusa de pe tolba lucrului pe care l-a distrus. Vrea sa aiba tot, sa controleze tot, sa stie tot si numai in termenii ei. Iar cand nu primeste ceva, tese o increngatura de atze, comploturi si masinatiuni ca sa obtina. E genul de om care se construieste doar pe sine, n-are nici o relatie sustenabila in viata profesionala, iar comportamentul zilnic variaza intre histrionic si victima lesinata dar mieroasa. Sunt putine studii care vizeaza femeile manager si integritatea lor sau lipsa lor de integritate, dar cred ca Romania ar putea fi genul de tara propice pentru o asemenea cercetare. In fond, in istoria noastra au fost suficient de multe descreierate care au facut mult rau - in politica de exemplu - si sa luam doar personajele cu nume de Elena. N-as vrea sa vorbesc de rau reprezentantele genului din care provin, mai ales ca ma revendic de la Rim putin feminista, insa lipsa completa a compasiunii si integritatii unora dintre femeile pe care le cunosc si care au ajuns in pozitii de putere este incredibila. Sunt mai imature ca pustimea si extrem de nesigure pe ceea ce au. Sa le explice cineva ca o sa ni se dea tuturor cate putin ca sa ajunga si la urma... sa primeasca si ele. Mai ales ca in cazul unora , cele din urma nu inseamna ca vor fi cele d-intai. Sa fie primit!
